IN "Fall"
19 February 2016
Best hair is the best revenge part II
Atunci cand ma gandesc la insemnatatea cuvantului “femeie”, ma gandesc fara ezitare la un par lung si frumos. In ultimii ani am trecut printr-o serie de schimbari radicale in ceea ce priveste culoarea ori tunsoare, asa ca am ajuns mai tot timpul “un bob mai lung”, care “se aseaza frumos”, “uscat la perie”. L-am lasat sa creasca, nu l-am mai vopsit, m-am tuns foarte putin si foarte rar (greu de evitat cand iubitul tau e hairstylist…). Si a crescut, dupa care mi-am dat seama ca am nevoie de o schimbare. Imi prindeam parul in coada si eram satena. Un saten mediu, oarecare – aveam in mod clar nevoie de o schimbare. Simteam asta, asa ca m-am decolorat din nou, gandindu-ma la vara. Odata cu aceasta schimbare am introdus noi produse destinate ingrijirii parului, in sertarele mele de hair care. Printre ele si gama Repair & Targeted Care de la NIVEA.
Azi vorbim despre beauty. In primul rand vreau sa stiu ce culoare de par aveti si sa-mi spuneti daca e vopsit sau nu. Si acum te-ntrebi de ce am inceput in acest fel? Pentru ca sunt convisa ca indiferent de culoarea parului, noi femeile ne vom plange tot timpul de doua lucruri – adica astea ne deranjeaza cel mai mult: parul uscat si varfurile despicate.
NIVEA lanseaza samponul Repair & Targeted Care, care repara parul cu ajutorul uleiului de nuca de macadamia, insa o face intr-un mod targetat. Aici intervine sistemul “KERA DETECT”. Acest sistem recunoaste zonele degradate ale firului de par, actionand direct la tinta.
Cares. Strengthens. Protects. Acestea sunt cuvintele care definesc duo-ul – sampon si balsam Repair & Targeted Care de la NIVEA. Fiecare dintre noi se confrunta la un moment dat cu simptomele parului uscat si deteriorat; prin sistemul inteligent Kera Detect, NIVEA vine in ajutorul femeilor care sunt in cautarea unui remediu pentru un par degradat. M-am confruntat si eu cu aceasta problema in perioada in care aveam parul vopsit ombre, iar acum ca am revenit la blond, cu atat mai mult caut sa folosesc doar produse specifice repararii a firului de par; NIVEA Repair & Targeted face acum parte din kit-ul meu pentru un par mai sanatos, plin de viata. Va invit si pe voi pe platforma online nivea.ro sa aflati mai multe despre noile produse. E mai mult decat un site, e un loc de intalnire, de relaxare, vei gasi tutoriale, tips & tricks, noutati de beauty.
My TOP 5 TRICKS TO KEEP MY HAIR HEALTHY
1. Lasa-ti parul sa se usuce in mod natural, ori de cate ori ai ocazia. Daca trebuie sa ajungi la un eveniment, spala parul cu 2-3 ore inainte si permite-i sa se usuce singur. La final foloseste peria de volum pentru a-l coafa usor si esti ready to go. #YouGoGirl
2. Periaza parul in fiecare seara inainte de culcare si prinde-l cu un elastic, intr-un coc lejer. Reduci frecarea cu perna, elimini problema varfurilor despicate, parul creste mai puternic. (A cumpara o perie de par vintage s-ar putea sa te convinga sa chiar faci asta)
3. Lasa parul sa respire. Simti ca ai abuzat de parul tau in ultima perioada? We all do once in a while; foloseste produse destinate parului deteriorat, aplica de fiecare data balsam dupa spalare si elimina pentru cateva zile din rutina ta, produsele de styling.
4. Foloseste produse special destinate tipului tau de par, usuca parul cu peria, evita sa folosesti head tools, iar daca e musai, atunci musai sa fie pe 170-180 de grade. (V-am mai spus eu povestea cu buclele peste noapte, nu? Trebuie sa ii facem un upgrade #haha)
5. Asigura-te ca daca iti doresti o schimbare, apelezi la un stylist. Iti doresti exact look-ul din poza X? R: da-i print si fa-ti o programare la salon. Stilistul tau are un rol esential in frumusetea parului tau, ai incredere in el.
Reply